Caria este cea mai comună afecțiune dentare. Mai mult de 90% din populație suferă de cel puțin o carie dentară.. Deși o igienă orală riguroasă poate preveni apariția afecțiunii, există trei metode suplimentare prin care îți poți apăra dinții de carii.
Caria dentară – definiție, simptome, cauze
Caria dentară este rezultatul acizilor produși de către placa bacteriană din cavitatea orală, prin fermentarea resturilor alimentare. Printre primele semne ale afecțiunii pe care pacienții le pot observa sunt pete albicioase pe suprafața dentară, pete maronii sau negre pe dinte și cavități carioase. Când caria ajunge într-un stadiu avansat, deja apare sensibilitatea la fierbinte/rece sau alimente dulci, durerea și mirosul neplăcut.
Fluorizarea dentară
Una din metodele prin care poți preveni apariția cariilor, este fluorizarea. Medicul stomatolog va aplica un gel cu un conținut ridicat de fluor pe suprafața dentară, astfel reducându-se riscul de apariție al cariilor prin întărirea smalțului. Acest tratament poate fi efectuat și acasă, dar există un risc de a folosi produs cu un procentaj prea ridic de fluor, substanța fiind toxică în doze mari. De asemenea, fluorizarea este eficientă doar dacă a fost realizată o igienizare profesională înainte (detartraj și periaj profesional).
Sigilarea dentară
Deși sigilarea dentară este un tratament cunoscut pentru copii, puțini pacienți sunt conștienți că pot beneficia la rândul lor de el. Procedura constă în aplicarea unui material protector pe suprafața dentară, reducând astfel riscul de apariție a cariilor dentare cu până la 80%. Sigilarea dentară se poate realiza doar pe un dinte sănătos, care nu este deja afectat de carii sau alte afecțiuni, sau a fost deja efectuat tratamentul necesar.
Igienizarea profesională
Igienizarea dentară regulată este una dintre cele mai recomandate metode preventive de către medicii stomatologi. Tratamentul constă de obicei în detartraj, airflow și periaj profesional. Igienizarea profesională are scopul de a elimina placa bacteriană depusă pe suprafață dentară, adică exact cauza cariilor dentare.
Deși cel mai sigur mod de a proteja zâmbetul de cariile dentare este o combinație între toate tratamentele menționate, metoda de prevenire este aleasă de fiecare pacient în funcție de mai mulți factori precum recomandarea medicului stomatolog, cunoștințele despre tratament și bugetul disponibil.